Ovidiu Mihăilescu

„Folk fara varsta”, punct si de la capat

Written on 1 noiembrie 2010   By   in Blog, Folk

„Folk fără vârstă”, punct şi de la capăt
Imagine 1
Elevii de la Şcoala Superioară Co­mercială „Nicolae Kretzulescu”, din Bucu­reşti, au umplut sala de concerte până la refuz. Cole­gii lor concurau şi aveau nevoie de sprijin.
Radio România Actualităţi, Bucureşti FM şi Inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti au deschis cea de-a V-a ediţie a manifestării-concurs „Folk fără vârstă” cu acest colegiu pentru că participanţii se ridicau mult peste aşteptări. Foarte bine pregătiţi, foarte aproape de curentul folk, extrem de deschişi către lumea muzicii, elevii de la Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu” au impresionat membrii juriului, dar şi întreaga asistenţă.

Şi-au încercat puterile pe scenă Oana Chelaru, Claudia Dogaru, Georgiana Drăgulănescu, Alexandra Feraru, Elena Gherasim şi Alexandru Rugină, Laura Sidor, dar şi Bianca Radu, fostă elevă a colegiului, acum studentă. Marele premiu a fost obţinut de Georgiana Drăgulănescu, vocea ei detaşându-se din start. Însă a mai avut un atu. A învăţat să cânte la chitară în timp-record şi a avut şi o piesă la secţiunea Creaţie în concurs. Pentru că unul dintre membrii juriului chiar comenta că nu prea are chitara acordată şi că i-ar trebui una nouă, Georgiana Drăgulănescu exact asta a primit de la sponsorul concursului, Hora Reghin. Ceilalţi premianţi au avut şi ei parte de instrumente muzicale, dar şi de cărţi şi CD-uri marca Jurnalul Naţional, care promovează acest gen muzical şi va­lorile lui.

Manifestarea a continuat cu recitalurile membrilor juriului. Alina Manole a fost cea care a deschis drumul, în ciuda faptului că febra ce se datora unei răceli zdravene depăşea 39 de grade. „Duel cu greiere”, „Un pitic”, „Aşa şi aşa” au încălzit palmele celor care au aplaudat, iar sufletul Alinei era deja plin de bucuria că valorile adevărate încă îşi găsesc loc printre adolescenţi. Răceala a fost repede dată uitării. Ovi­diu Mihăilescu şi-a început recitalul cu „Fericit, neferi­cit”, iar sala era deja în picioare. Şi-a aşezat apoi pe-un ochi „Cipilica” şi a urcat pe cal alături de „Cowboy-ul Nelu”, la finalul căreia toţi elevii au aplaudat ferm împotriva manelelor. Ce-i drept, „Lili” a fost cea care i-a stârnit mai tare, iar fericirea de a descoperi aşa un public cald l-a uimit peste măsură pe cunoscutul cantautor. Următoarea pe listă a fost Maria Gheorghiu, fericita posesoare a unui vis împlinit în luna septembrie, lansarea albumului „Curcubeu”.

L-a adus şi la Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”, iar efectul a fost mai mult decât deplin, deoarece afară soarele lumina hainele toamnei croite din frunze mai galbene ca mierea. „Întâmplător” şi mai ales „Aripi de drum” au smuls câte o lacrimă celor prezenţi, pentru că şi-au adus aminte de plecarea la îngeri a Tatianei Stepa, dar şi a profesorului Octavian Rusu, de la Colegiul Sfântul Sava, cel care a fost sufletul taberei de copii de la Năvodari zeci de ani.

Ultimul, dar nu cel din urmă a fost bardul Mircea Vintilă, care ne-a rugat „să scriem frumos” despre el. Nici să vrei şi nu poţi scrie altfel despre Ciocu. Şi-a interpretat piesele atât de „discret” de frumos încât toţi cei prezenţi cântau şi aplaudau. Nu era elev care să nu-i cunoască versurile şi asta spune multe. Ne-a plimbat cu calmu-i binecunoscut de la „Popa Nan până-n Piaţa Vitan” şi după „Cântecul bufonului” a îndrăznit să interpreteze o compoziţie recentă numită „Mielul”, spre deliciul asistenţei.

Articol scris de Loreta Popa (Jurnalul National)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *