Tânar si liber – interviu luat de Clara Margineanu ce apare în cartea ei de interviuri…

Ovidiu Mihăilescu: Eu sunt şi rămân Tânăr şi Liber !

Ovidiu Mihăilescu este folkist şi poet, tânăr și liber. A debutat cu volumul ,,Aici sunt anii dumneavoastră”, în 2003, la Editura Nemira. A scaris primele poeme, într-o gară, pe vremea când era inginer de transporturi şi era repartizat în staţia CFR din Satu Mare. Poezia sa curge pe mai multe râuri ale lumii de cunoaştere şi hârtie. Toate pornesc din simţirea şi gândirea acestui om care scrie despre iubire cu colţul inimii, îşi scrie viaţa, recunoscând într-un poem că în sufletul său zâmbeşte Dumnezeu. Simte (în alt poem) durerea copacului dus pe ultimul drum către fabrica de hârtie. Ştie pe dinafară suferinţa lumii, dar deţine şi secretul vindecării prin credinţă, iubire şi iertare. El însuşi, autor şi personaj, pare decupat dintr-o lume de vibraţii albastre. Toate acestea determină şi justifică faptul că Ovidiu Mihăilescu este folkist. Unul dintre cei preţuiţi şi respectaţi în lumea în care versul se înlănţuie cu chitara precum o iederă sfinţită de taine. Poetul chinuit de toate şi mai ales de el însuşi, are puterea de a primi, la scenă deschisă, aplauzele mulţimii. În 1990, debuta la Televiziunea Română cu un cântec frumos şi expresiv, care îl defineşte: ,,Tânăr şi liber”. El, cel mereu tânăr şi liber, zâmbeşte mereu, tuturor. Zâmbetul său este mâna întinsă către toată poezia şi prietenia lumii. Mă împiedic uneori, în versurile sale, de o indicibilă tristeţe. Pe care ar vrea să o ascundă, ca să nu rănească lumea, dar care este până la urmă, rana de aur a poeziei.

Ovidiu Mihăilescu este unul dintre poeţii folkiştii care, prin muzica sa, face versul memorabil. Nu este vorba doar despre versurile sale, pentru că, pe cele trei albume editate, în concerte şi spectacole, Ovidiu Mihăilescu interpretează muzical poeme semnate de George Bacovia, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu, Radu Stanca.

– În seria sărbătorilor folk din ultima vreme, tu ai avut o dublă aniversare. Sau un prilej dublu de a trăi frumos alături de prieteni, clipa ce tocmai trecea… 5o de ani de viaţă, 30 de ani de carieră. Care e începutul poveştii tale de acum 30 de ani?

– Sunt un om norocos pentru că fac tot mai mult ceea ce-mi place dar şi pentru că am prieteni minunaţi şi am reuşit să ajung la un anume echilibru interior care mă face să fiu mulţumit cu viaţa mea. Evident că nu-s nici milionar nici VIP, însă cred că dacă ştii să te mulţumeşti cu ce ai şi să te uiţi mai mult la bucurii decât la necazuri, poţi avea uneori momente de fericire simplă.

Am simţit nevoia să aniversez cei 50 de ani (ce mult pare…) alături de prieteni şi oameni de suflet… cei 30 de ani sunt mai mult un răsfăţ pentru că se împlinesc 30 de ani de când am urcat prima oară pe scenă… Nu cânt constant de atâta vreme, dar de la prima prezenţă pe o scenă de teatru, de la Câmpina, am ştiut că iubesc folkul şi vreau să devin parte din acest fenomen. Începutul a fost o chitară, descoperirea faptului că acest instrument e o lume frumoasă, şi mai apoi, am învăţat de la folkiştii mai mari ca mine, că genul acesta te poate face mai liber şi mai bun. Dacă e să concretizet, cred că oamni ca: Mircea Baniciu, Mircea Vintilă,Valeriu Sterian, Anda Călugareanu, Alexandru Andrieş mi-au fost profesori şi prieteni. Şi la ei am învăţat că un cântec bun poate face lumea mai bună.

– Ai încercat un bilanţ al vieţii şi carierei muzicale, ai aşezat ceasul la ora exactă a traiectoriei tale prin viaţă, prin acorduri, prin sufletele oamenilor?

– Bilanţurile sunt doar statistici care ne ameţesc…Ce contează e omul simplu dintr-un colţ de ţară, care vine spre tine cântându-ţi cântecul,comentându-ţi versurile, aderând la lumea viselor tale. Sunt copii care îţi ştiu cântece întregi vers cu vers, sunt tinerii care asemenea mie acum 30 de ani văd în mine un plus de libertate şi bucurie. Am publicat pînă acum două cărţi de poeme, trei albume de muzica folk, am vegheat o familie, am practicat o meserie (pentru că trebuie să munceşti mult înainte să ştii ce să cânţi!) am umblat şi am de gând să mai umblu mult prin ţara asta, România care oricum ar fi sta răstignită în inima mea şi caut mai departe oameni care să se bucure cu mine sau să plângă cu mine (mai rar) de fericirea de a fi om şi de a fi viu. Poate că noi, folkiştii suntem nişte umili doctori de suflete, meniţi să bată ţara în lung şi-n lat pentru a vindeca oamenii de plictis, materialism, confuzie, deznădejde, lipsă de curaj şi de poezie…

– Ce înseamnă pentru tine 50 de ani? O jumătate de secol? A doua tinereţe? Punctul de frontieră către o (de aproape toţi) tânjită longevitate sănătoasă?

– În Biblie se spune că după ce curg de 7 ori 7 ani, al cinzecilea an era un an de sărbătoare, jubileul când nu se mai lucra pământul, sclavii erau eliberaţi, lumea intra într-un an „de duminică”! Cred că şi pentru mine e un an special în care poate mai putin am să cer pentru mine şi am să încerc să fiu mai atent la ce vrea spiritul, la ce vor oamenii din jurul meu. Nu ştiu dacă mai vreau înca 50 de ani…Aş vrea să mă ţină Dumnezeu pe lumea asta ca să fac mult bine, până am să pot. Decât o longevitate egoistă, mai bine o ardere bună care să dea multă lumină…Zic şi eu, cerul alege! Cred că acum, vârsta mă obligă să fiu mai tranşant, să caut o înţelepciune şi o aşezare în viaţă, mai de folos. E o prostie să crezi că bătrâneţea e detestabilă… Societatea răsturnată de azi uită înţelepciunea ţăranului care zicea : Cine nu are un bătrân să-şi cumpere… Apoi, eu n-am de ce mă teme pentru că eu sunt şi rămân: Tânar şi Liber! E o opţiune!

– Hai să revenim la muzică, la muzica noastră, la folkul cel de toate zilele. Cum se vede de la tine acastă lume mică raportată la mia de locuitori şi puternică raportată la tenacitatea picăturii de apă? I-aş spune, incluzând şi publicul fidel, această castă a celor care, de cele mai multe ori fac să vibreze de adevăr şi emoţie, subsolurile unor cluburi bucureştene?

– E o lume necesară, vie, o adunare de suflete frumoase, alese, care sunt purtători de ideal şi lumină…Fiecare folkist e o flacără şi asta s-a văzut şi la Revoluţie când Valeriu Sterian a dat imnul revoluţiei, Vino Doamne!

E drept că izvoarele nu sunt multe dar sunt limpezi şi curate!

Folkul creşte şi se adaptează… S-a mutat pe you tube şi facebook , în cluburi şi şcoli, e viu şi se adaptează la schimbările prin care trece şi societatea! Dacă n-ar exista nevoia de folk, poate că ar fi dispărut odată cu anii `90, dar se pare că sufletul şi sensibilitatea umană au nevoie şi de folk şi de jazz şi de clasic, genuri mai restrânse poate, dar de o anume calitate.Venind mai spre real, eu sunt unul din pionierii care au dus folkul în cluburi şi cred că a meritat pentru că ştiu zeci de oameni care au devenit dependenţi de folk şi cred eu că asta e bine.

– Cânţi ,,Lili” sau ,,Tantra Yoga” şi faci oamenii să râdă, cânţi, să zicem, ,,Femeie de abur” sau ,,Cipilica” şi induci nostalgie, iubire, emoţie… Registrul tău componistic este vast, aşa ţi-ai propus, să fii ca viaţa?

– Sunt gata să-mi pun oricâte măşti va fi nevoie ca să educ, ca să-i fac pe oameni să gândească despre viaţa lor, ca să le transmit ceva din experienţa mea..(nu sunt singurul!) Prefer să fiu vesel şi optimist pentru ca vremurile sunt asa cum sunt şi oamenii au şi ei problemele lor. Dar piesele de suflet sunt cele care transmit emoţie, înţelepciune, dragoste, valori şi virtuţi din care toţi ne hrănim. Da, îmi place să nu mă repet, să compun divers, să găsesc mereu noi linii muzicale…Totuşi, nu sunt Bob Dylan …doar încerc să mă iau în serios şi să cresc pe cât posibil, de la an la an. Pentru mine, bucurie e atunci când cineva se identifică cu o melodie. Până la urmă, fiecare melodie e un crâmpei din viaţa mea, o trăire, o amintire, un vis, o mulţumire care s-au făcut cântec.

-De ce natură au fost cele mai adânci şi mai înalte bucurii pe care ţi le-a oferit alegerea şi şansa de a fi artist? Aplauzele? Laudele? Tăcerile expresive? Banii atâţi câţi or fi fost?

– Dacă era vorba de bani, trebuia să mă las de mult! Artist îţi doreşti să fii şi dacă e să te faci, asta hotărăşte publicul! Bucuria de a dărui bucurie şi melancolie şi suflet, într-o epocă în care omul e mai aproape de maşini decât de sufletul său… Şansa de a da spectacole folk în toate localităţile României, oamenilor cărora le pasă de ţara asta… Mulţumirea că pot şi eu să fac ceva concret pentru ca viaţa noastră să se schimbe în bine.

-Alegeţi un dar de ziua ta. Imaginează finalul poveştii în care vine la tine zâna bună şi îţi promite că îţi împlineşte trei dorinţe!

– Nu poate ea să dea cât pot eu să cer! Dacă i-ar face pe toţi oamenii fericiţi (fără droguri) ar fi ceva! Să mă lase aşa cum sunt (nu vreau la „Acces Direct” nici la alte inepţii TV) să-mi dea sănătate, iubire în exces şi creativitate. Bani mulţi, mulţi ca să să ajungă la saraci, bolnavi, sărmani şi mie doar de două, trei CD-uri şi cărţi. Aaa,….şi puterea de a vindeca răni sociale şi umane.

– Spune-mi, te rog, ce a fost întâi, poezia sau muzica?

Întâi a fost muzica în istoria lumii cred… la mine tot muzica, m-a fascinat cu sunetul minunat al unei chitare clasice, mai apoi tot în copilarie poezia m-a cucerit cu câteva versuri învăţate cu copilarească naivitate. Mai târziu, la adolescenţă le-am redescoperit pe amândouă şi am constatat că pot coexista în muzica rock sau folk şi mai mult, că ceea ce ambele trezeau în mine era un ecou puternic către o zonă misterioasă, de unde puteam să aflu mai multe despre cine sunt! Mai concret întâi am luat lecţii de chitară clasică şi mai apoi am descoperit folkul, unde poezia însoţea muzica şi personalitatea îşi putea croi un drum către ceilalţi!

– Care a fost parcursul poetic, al creaţiei tale, până la apariţia primului volum?

– Scriam poezie din nevoia de a mă menţine viu, de a mă regăsi cumva, scriam din nevoia de a avea o lume frumoasă şi normală, dincolo de lumea gri şi osificată a unui comunism mimat. Scriam pentru mine şi pentru a acoperi cumva, geamurile de conştiinţă sparte şi lipsa de viitor. Am debutat în revista Steaua de la Cluj, dar fără ambiţii.Când, mult mai târziu, Adrian Fetecau m-a prezentat Editurii Nemira, cele peste 500 de poeme s-au cernut de la sine şi a aparut structura care a dat naştere cărţii „Aici sunt ani Dvs”…În fond, doar o ironie care acoperea, între coperţile de hârtie, o buna parte din tinereţea mea! E ciudat, dar inginer de transporturi fiind, am învăţat să scriu singur, în şuierul tăios al locomotivelor, cumva, ca o revanşă împotriva fierului şi a betonului ce riscau să-mi anihileze sensibilitatea.

– A apărut şi ,,Cartea celor 7 mări”. Ce urmează, ce crezi că se va întâmpla cu poezia în aceste vremuri tumultoase? Va răzbi încet, dar sigur, prin hăţişurile economiei de piaţă şi ale falselor valori?

„Cartea celor 7 mari” a aparut ca un dar al unor buni şi frumoşi prieteni. Unul este Sorin Poclitaru. Cartea s-a scris in 4-5 ani şi am scos-o întâi doar în format electronic, gata fiind s-o dăruiesc gratuit iubitorilor de poezie. După doi ani, prieteni buni au tiparit-o pentru mine ca un gest de iubire, le voi fi mereu recunoscător! E un manual de călătorie interioară, un fel de jurnal de bord al viselor mele din ultimii ani. Poezia evoluează şi ea, se mută şi în folk, rock, în reclame, în filme, în teatru şi panouri publicitare, aleargă cu tălpile goale pe net, e liberă şi vie. Evident, sunt poeţi prea vizibili şi mari poeţi invizibili care mor necunoscuţi, sunt probleme şi de receptare şi financiare dar aşa este şi în lumea mare, nu toate florile câmpului ajung să bucure ochiul uman..

Ce-i important, cred eu, este că noi toţi descoperim tot mai multe poeme bune, tot mai multe poeme intră în constiinţa publică, iar valorile se vor cerne treptat şi vor străluci, odată cu reaşezarea societăţii româneşti.

– Mi se pare mie, sau îl cam ascunzi pe poetul Ovidiu Mihăilescu la umbra modestiei şi în spatele folkistului?

– Folkistul are unele avantaje! El este o mască veneţiană în spatele căreia artistul poate să se dăruiască lumii. E şi poetul acolo? Sigur! Dacă vrei, folkistul e mai activist, mai implicat în real, încercând să ducă cu sine un mesaj al prezentului. Poetul e mai în afara timpului, trăind în spirit, el nu se grăbeşte şi nici nu caută faimă şi vizibilitate… Nu ştiu dacă e bine aşa dar aşa simt eu acum. Cred că, daca Dumnezeu îmi va da timp, poetul va gasi şi el o cale să pună în lumină câteva raze de stea. Apoi, eu mai cred că poetul (dacă este autentic, născut nu făcut, cum spui tu!) creează lent dar sigur un spaţiu de har şi graţie în jurul său… Mă consider doar un iubitor de poezie. Până când harul se va arăta, prefer să rămân doar un folkist arzându-şi sufletul pentru binele comun şi pentru artă.

– La mulţi ani, Ovidiu Mihăilescu! Să cânţi, să ne încânţi şi te rog, să ai o viaţă pe măsura sufletului tău frumos!

Mulţi-ani-esc Clara, mulţi-ani-esc, mulţumesc vouă iubitorilor de folk, poeziei şi bun simţ! Cât despre măsura vieţii, doar Dumnezeu e cel ce poate cântări frumuseţea sufletelor şi răsplata pe care acestea o merită!

2 Replies to “Tânar si liber – interviu luat de Clara Margineanu ce apare în cartea ei de interviuri…”

  1. Acum am descoperit blogul si sunt impresionat de ce pori face si de cum gandestipentru oameni si tara asta, putini oameni ca tine felicitari si mi-ar prinde bine daca ne-am revedea dupa atatia ani.Inca odata felicitari ma bucur ca am asemenea prieteni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *