Prietenul meu Brando Emil mi-a povestit un quan zen care suna cam asa:
“Maestrul si discipolul mergeau pe carare discipolul in fata…Maestrul orb fiind zice:Ai grije sa nu strivesti cosasul din iarba de linga drum!Discipolul intreaba:Cum de ati perceput cosasul orb fiind?Maestrul raspunde:Cum de tu nu-l perceput?”
Pare doar o poveste simpla…totusi sa inaintam pe carare…Maestrul orb isi invata discipolul,el n-i vorbeste despre carare,
nu-l invatza tehnici deosebite,doar il face atent…Ai grije,fi atent!
Discipolul e atent la drum,el urmeaza mintii care-l poarta pe drum…totusi Maestrul ii atrage atentia asupra ierbii de linga drum…iarba e viata…e spatiul intim ,inima interioara…locul unde adie vintul vietii!Acolo trebuie sa fi atent,prezent!
Acolo este cosasul,cuvintul interior,maestrul interior!Acolo omul poate percepe “vocea constiintei” dar si “cintecul nemuriri”
pe care-l cinta cosasul-verbul interior!Cine nu-l aude va fi cosit!
Iata …doar o scurta parabola,te poate orbi….
Dar explicatia la haiku-ul lui Basho:
“Cand ma uit cu grija,
Vad nazunia inflorind langa tufis”
O stii? Probabil ca, da. Nutresc speranta ca, da.