N-aş pleca din România pentru că sunt dependent de Eminescu. Pentru că mă încăpăţânez să cred că măcar câţiva trebuie să rămână ca să crească PIB-ul de bun-simţ naţional. Pentru că iubesc ţara asta defectă ca pe o mamă drogată, pentru că m-am născut ca să schimb ceva aici şi pentru că nu vreau s-o abandonez… N-aş pleca pentru că mi-e dor de bojdeuca lui Creangă, pentru că trebuie cineva să dea sânge ca să nu devină o ţară de ţigani, hoţi şi şmenari, pentru că Dumnezeu le-a lăsat pe cele nebune ca să-şi râdă de cele înţelepte şi pentru că poet fiind nu ştiu să visez în altă limbă…
Aş pleca din România pentru că tupeul ţine loc de bună ziua, iar furtul şi minciuna au devenit decoraţii de onoare. Aş pleca pentru că nu mai ştim să facem diferenţa între educaţie şi mahala. Aş pleca pentru că tânjesc după o lume normală în care nu trebuie să ocoleşti zilnic 1.000 de gropi. Aş pleca să mai văd cum este să trăieşti simplu fără să întâlneşti zilnic absurdul şi umilinţa lipsei de lege şi morală.
Aş pleca măcar câţiva ani să mi se vindece rănile dezamăgirilor politice şi personale şi să mai uit armata de VIP-uri cocoşate care se lăfăie la tribună.
Aş pleca precum Gauguin, să caut un paradis pe care noi nu-l mai vedem nici în cele mai neruşinate vise…
Nici eu nu as fi plecat
dar uneori imi vine sa dau cu toti de pamant. La noi s-a dus in primul rand bunul simt. Si stii ce e nasol? Ca noi suntem de vina 
de mila celor din tara, de jale pentru ca suntem ceea ce suntem si de neputinta ca nu ai ce sa faci 
S-a dus cultura generala, cei 7 ani de acasa…. si nu mai vreau sa ma mai gandesc ca mi se ridica parul in cap.
Te-as sfatui sa nu pleci pentru ca iti garantez ca…. nu ai mai dori sa te intorci inapoi oricat de mult ti-ar place Eminescu si Creanga. Pe ei poti sa ii porti in suflet oriunde ai fi.
Sau cand ai sa te intorci iti garantez ca o sa iti vina sa plangi
Eu nu plec pentru ca asta e patria mea; nu sunt mandra de ea, dar in orice familie exista si “neamurile” mai putin bune, cu care nu ne putem lauda, dar nici nu ne putem lepada de ele. Insa cel mai trist lucru mi se pare sa plec si sa ma felicit pentru asta, ba colac-peste-pupaza, sa castig atat de bine, incat sa vreau sa uit “locul” si locurile de unde am plecat. Oriunde am trai, ceea ce se afla in inima, in prezentul continuu al vietii noastre, se revarsa in jurul nostru, “da pe de margini”, vorba lui Tudor Musatescu din “Scafandrierii”